TORT CU CREMA DE CAFEA SI FRUCTE DE PADURE

Am cumparat multa vreme torturi de ciocolata de la cofetarie, fiind printre preferatele familiei, dar parca ne obisnuisem atat de mult cu aceleasi arome si aceeasi consistenta clasica a prajiturilor de cofetarie. Cum pe internet gasesti absolut tot ce ai nevoie, m-am documentat si dupa mai multe incercari am reusit sa pregatesc un tort care sa fie pe placul nostru.

Cum am spus si in alte articole, prefer torturile mai putin aratoase, simple, rustice chiar, dar sa fie foarte bune la gust!!

RETETA

Pe Pinterest,  am vazut acum ceva timp o fotografie cu un tort de ciocolata cu blat foarte inchis la culoare, cu crema de cafea, ornat cu fructe si care arata apetisant !! A fost doar un pas pana la a incerca reteta!!

Nu este usor sa faci asemenea blat, dar important este sa fii perseverenta! Iaurtul este secretul si cacaua de buna calitate, adica trebuie sa fie neagra neaparat. De asemenea, un rol important il are  zaharul brun, care pe langa faptul  ca nu lasa blatul sa creasca foarte mult (sa nu aiba consistenta unui pandispan pufos),  are si o aroma specifica.

BLAT

3 oua

200 gr  zahar brun

200 gr faina

150 ml ulei

150 ml iaurt sau lapte batut

200 gr  cacao neagra

1 praf de copt

1 praf de sare

Ouale, care au fost tinute la temperatura camerei inainte de folosire, se pun in bol pentru mixare impreuna cu putina sare, treptat se adauga zaharul si se mixeaza pana  obtinem o spuma alb/galbuie, apoi treptat se adauga uleiul ca si la maioneza si restul ingredientelor.

Compozitia se pune in forma de tort (20/20 cm diametru) si se da la cuptor pentru aprox. 40 min, la 180 C.  Acestea sunt reguli generale, dar fiecare cuptor are proprietati specifice, deci cel  mai sigur se face proba cu scobitoare.

CREMA

1 cutie crema mascarpone (250 gr)

100 gr unt /grasime 60-80%

3 galbenusuri

200 gr zahar pudra

20 gr ness cafe (aprox 2 lingurite)

50 ml cafea expresso (sau la ibric)

2 linguri de lichior Amaretto

vanilie

Galbenusurile se pun impreuna cu zaharul pudra si cafeaua solubila la bain -marie si se amesteca deasupra vasului cu apa pana se topeste zaharul pudra, iar compozitia devine pufoasa si-si mareste volumul. Se adauga untul tinut la temperatura camerei pana devine moale, apoi se incorporeaza  compozitia  in crema  mascarpone si nu invers pentru a nu se taia. Se pune cate putin ca la maioneza, se lasa la rece aprox. 20-25 min, dupa care poate fi folosita pentru ornare.

SOS FRUCTE DE PADURE

1 cutie fructe de padure congelate sau fructe proaspete (zmeura, capsuni, coacaze) -aprox. 300 gr

100 gr zahar tos

Se pun ingredientele intr-o craticioara la foc mediu si se amesteca usor  pana fructele lasa suficient suc  pentru insiropare si zaharul s-a topit. Nu trebuie lasate foarte mult, pentru a-si pastra savoarea si culoarea.

ORNARE

Se orneaza cu fructe congelate sau proaspete.

SERVIRE

Nu este obligatoriu, dar pentru ca blatul si crema sunt usor amarui, am pregatit un sos caramel. Reteta o gasiti aici: http://beehappyevents.ro/2020/05/05/carrot-cake-tort-de-morcov