PAINE DE CASA

mai, 2020

Una dintre cele mai frumoase amintiri olfactive din copilarie este mirosul de paine calda, proaspat scoasa din cuptorul cu lemne.

Copii fiind, asteptam cu nerabdare ziua de sambata, deoarece bunica pe langa paine, isi oprea din aluat si ne facea placinte (le mancam cu zahar tos presarat pe deasupra sau cu dulceata) sau pupuri cu varza (https://beehappyevents.ro/pupuri/)

A trecut foarte mult timp de atunci, dar de fiecare data cand merg acasa, traiesc un sentiment al reintorcerii in timp si al bucuriei mai ales ca mama ne face de fiecare data paine in cuptor!

In ultimii ani, am incercat sa fac paine in casa.  De fapt, m-am hotarat sa incerc in momentul in care  mi-am dat seama ca, pe zi ce trece, amintirile din copilarie cele mai pregnante sunt cele legate de mancare, luatul mesei in familie, supa de duminica cu taitei facuti in casa.

Mirosul de paine calda care inunda bucataria, “furatul” unui colt de paine aburinda sunt amintirile pe care va trebui sa le aiba fiecare copil.

In timp, am inceput sa fac paine ocazional si am primit  remarci de genul : “este mai  buna painea ta decat cea cumparata”.  Nu am o reteta anume sau mai bine zis nu stau sa cataresc ingredientele. Pun la “ochi” asa cum facea bunica. Mancarea facuta in casa, in general se face dupa cum simti.

Respect  insa,  legat de partea tehnologica, cateva lucruri pe care le-am invatat de-a lungul timpului.

In primul rand, painea facuta in cuptorul de la aragaz nu  se compara cu painea facuta in cuptorul cu lemne.

Asadar, pentru a obtine o paine cu coaja aurie, usor crocanta trebuie respectate doua reguli : temperatura de 200 C  si apa sau cuburi de gheata puse in tava cuptorului sau intr-un recipient pentru a produce aburii care permit coacerea din interior spre exterior si nu invers.

PAINE  COAPTA PE FRUNZA DE VARZA DULCE

Mereu am spus ca trebuie sa apreciem mai mult  ingeniozitatea si creativitatea bunicilor noastre, care din “nimic”, cum se spune la tara, au creat retete gustoase din ingrediente simple si putine. De exemplu, bunica mea, punea vara in tavile de paine frunze de varza proaspata dupa care aseza aluatul. Coaja devenea rumena si lucioasa si lua aroma frunzei  de varza. O nebunie!!

Dupa coacere, frunza se da jos, astfel coaja se umezeste.

PAINE CU DOSPIRE RAPIDA

In cautarile mele, am retinut o reteta de paine cu dospire rapida. Secretul este folosirea apei caldute si mixarea tuturor ingredientelor odata: faina, drojdie, sare. Se framanta cateva minute dupa care aluatul se acopera si se lasa la dospit aprox. 1 ora.

Dupa asezarea in tava, se mai lasa la dospit 20 min. Se coace la foc mare, aprox. 200 C, bineinteles cu apa in tava pentru a forma o crusta aurie, usor crocanta. Textura  si gustul  difera un pic fata de cele ale painii dospite timp indelungat.

PAINE CU BICARBONAT

Teama ca nu o sa gasesc drojdie, am trait-o si eu ca si multa lume in perioada starii de urgenta. Aveam plicurile de drojdie uscata, dar nu aveam certitudinea ca o sa-mi ajunga. Stand acasa paine se consuma si mai mult decat de obicei.

Normal, am cautat variante. Si am ajuns de la lipii cu malai pana la paine sau chifle pentru burgeri cu bicarbonat.

 Painea  cu bicarbonat a fost buna, dar aroma de bicarbonat este un pic neplacuta. Prajita este mult mai buna, mai ales servita cu o mancaruri aromata. Noi le-am servit cu sfecla la cuptor, humus si salate.

In schimb, lipiile cu malai, faina alba si ulei de masline au fost un succes incontestabil!! Sunt si foarte usor de facut si foarte bune!!