Mereu ma gandesc, ca toate felurile traditionale rezista de-a lungul timpului tocmai pentru ca sunt simple, cu ingrediente putine si sunt gatite cu multa pasiune.
Majoritatea sunt feluri inventate din cauza nevoilor in vremuri potrivnice, dar datorita ingeniozitatii bunicilor noastre au iesit niste retete care vor rezista ani si ani.
PUPURI
Nascuta fiind in inima Ardealului, dar de foarte multi ani in Bucuresti, am ramas cu inima acolo, motiv pentru care ne-am petrecut o parte din vacante in locurile natale. De fiecare data cand mergem acolo, mama ne face paine proaspata in cuptorul cu lemne si ne rasfata cu pupuri. Pupurile sunt niste placinte sau palaneti umpluti cu varza sau branza framantata de oaie.
Avand o inclinatie aparte spre etimologie inca din timpul facultatii, am facut chiar o pasiune din a descoperi originile si semnificatia anumitor regionalisme care denumesc feluri de mancare, obiecte din gospodarie sau obiceiuri.
In Ardeal, multe dintre regionalismele care denumesc feluri de mancare au origini unguresti, sasesti, iar altele sunt de origine slava (de ex. chiselita).
Cuvantul Pup, ma ducea usor cu gandul spre influenta maghiara, dar niciodata nu mi-a trecut prin cap sa asociez forma preparatului cu a unei palarii de ciuperca!!
“Pup” vine pe filiera ungureasca si inseamna “Gheb”, specie de ciuperci comestibile cu piciorul albui sau brun, avand de jur -imprejur un inel cu palaria galben-bruna (conf. Dex).
sursa foto : Biaplant.ro
PUPURI CU VARZA
La tara, acum multa vreme sambetele erau cele mai asteptate zile ale saptamanii. Randuiala de atunci presupunea “sa faci in cuptor” , adica sa coci paine (sase-sapte paini care trebuiau sa ajunga pentru o saptamana!) si in functie de sezon sa faci Pupuri cu diverse umpluturi.
Pupul cu varza calita, copt pe vatra in cuptorul de paine, era si a ramas o gustare foarte populara!!
Cine nu a mancat cel putin o data Pup cu varza (reg. curechi), obligatoriu trebuie sa incerce!
Va fi definitiv cucerit!!
Atunci cand ma apuca nostalgia, fac si eu pupuri. Nu sunt ca si cele facute in cuptorul de paine, dar ne bucuram de fiecare data de gustul lor si de o noua ocazie de a depana amintiri!!
RETETA
Aluat de paine
1 kg de faina alba
25 gr dojdie
1 lingurita de sare grunjoasa
apa calduta
Se mixeaza toate ingredientele si se framanta aluatul 10-15 min, se acopera si se lasa la dospit aprox. 2 ore, dupa care se pot face pupurile.
Daca din aluatul obtinut doresc sa fac si focaccia, atunci pun in compozitie si putin ulei de masline (aprox. 3 linguri) pentru o consistenta mai frageda.
Varza calita
Varza dulce se toaca marunt, se asezoneaza cu sare si piper. Se caleste, iar pentru un gust picant se pune ardei iute (chiscatoare).
Slanina
Dupa ce pupurile au fost scoase din cuptor, se ung cat sunt fierbinti cu o bucata de slanina afumata care se topeste usor pe suprafata lor si le da un luciu frumos, dar si o aroma nemaipomenita!! Aceasta operatiune este optionala daca tineti foarte mult la silueta!
UMPLUTURI
Ca si in cazul placintelor , umpluturile sunt diverse. De la varza, branza, urda pana la prune “ghistrite” (bistrite).
Cea mai inedita sau ciudata combinatie ( preferata mea, de altfel) este cea cu branza framantata de oaie, frunze de stir taiate marunt (frunzele rosii/grena si un gust usor picant/amarui!) si usturoi pisat. O nebunie!!
Despre stir am aflat tot de curand, ca chiar daca este considerata o buruiana buna doar pentru hrana porcilor, este o planta medicinala cu proprietati importante.
“Dispreţuit şi ponegrit, considerat bun doar pentru porci, ştirul este, de fapt, foarte bogat în vitamine şi minerale. În scrierile sanscrite, planta este menţionată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau “amaranthus”, planta care nu moare.” (sursa : https://ziarulunirea.ro/stirul-planta-medicinala-iarba-porcilor-este-benefic-si-oamenilor-324735/)
PUPURI CU TELEMEA DE VACA SI SALVIE
In Bucuresti este imposibil sa gasesti stir, dar asta nu m-a impiedicat sa incerc ceva la fel de inedit. Am inlocuit stirul cu salvie cruda. De asemenea, am folosit telemea de vaca in loc de branza framantata de oaie si am ras si un pic de cascaval. Pentru o compozitie cremoasa am adaugat un ou batut spuma.
Gustul ese incredibil de bun!! Trebuie incercat!!