Placinte cu urda si marar

22.07.2012

Aseara tarziu am iesit afara pentru a scapa de naduful unei seri caniculare de vara. Cantecul greierilor m-a facut sa ignor mirosul de asfalt incins de la caldura de peste zi si sa ma gandesc la serile de vara  petrecute in anii adolescentei, acasa, in inima Ardealului, invaluite intr-o suita de mirosuri.

CELE MAI FRUMOASE SERI DE VARA

Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum seara, dupa caldura dogoritoare din timpl zilei, Regina Noptii, carciumaresele si petuniile isi revarsau parfumul in aerul cald cu iz de mere verzi.

Porumbul fierbea pe soba “de-afara”, iar acorduri de Modern Talking se auzeau din casetofonul de pe pervazul geamului.

Pe trotuarul de sub terasa casei stateau tolanite mormane de tabac lipicios care emanau un miros inecacios la cea mai mica miscare a frunzelor.

Eram o gasca “serioasa” de copii care ne strangeam serile sa insiram tabacul, faceam glume si asteptam cu nerabdare placintele cu urda si marar facute de bunica.

PLACINTE CU URDA SI MARAR

Din laptele de oaie adus de la stana, dupa ce se “inchega” casul ( se strangea laptele cu cheag) si se prepara casul, zerul ramas se fierbea si se facea urda, un fel de “ricotta” italieneasca, ca sa inteleaga tinerii din ziua de astazi, ingredientul principal al celui mai popular preparat din timpul verii, si anume  Placinta cu urda si marar!!

Nu stiu cat de veche este reteta si nici nu stiu daca s-a folosit dintotdeauna marar. Este surprinzator pentru zona noastra, unde mararul nu este folosit in mancare ci doar pentru muraturi, iar combinatia de dulce- usor sarat cu aroma proaspata de marar este inedita!!

RETETA

Aluatul este unul simplu, asemanator celui de paine, din care se fac si pupurile : fara arome, fara zahar,  fara oua, doar apa, faina, drojdie si sare.

 Umplutura se pregateste in timp ce aluatul este la dospit: se piseaza urda cu furculita, se adauga marar proaspat cules, tocat marunt si zahar dupa gust.

METODA DE PREGATIRE : ABILITATE, RABDARE SI MULTA PASIUNE

In ceea ce priveste coacerea, nu se foloseste nici cuptorul de la aragaz, nici cel de lemne si nici nu se prajesc in baie de ulei ci se coc la foc potrivit intr-o tigaie unsa cu putin ulei de floarea-soarelui.

Proba de indemanare

Se ia aluat cu o mana si se pune in cealalta mana, cu mana libera se pune peste aluat umplutura, se face pachetel si se aseaza cu grija in tigaie, dupa care cu mainile  se intinde placinta cat sa acopere suprafata tigaii.

Se lasa “fain frumos” (frumos pleonasm des folosit in Ardeal!) sa se coaca la foc mic pana se rumenesc si pana incep sa ne “ameteasca” cu mirosul lor.

PS : Umpluturi sunt de toate felurile, unele sarate (branza de oaie framantata, sare si ou) sau altele mai dulci.

Una inedita,  mai “dulce”  si  care mie imi place foarte mult este cea cu gris. Da, da! Gris!

Nimic nu se compara cu gustul mancarurilor din copilarie!! Sa nu uitam sa apreciem ingeniozitatea si pasiunea bunicilor si a mamelor care stiau sa faca “minuni” din te miri ce!